Daruri mici, zâmbete mari – Campania de Crăciun Yuno Clinic

De Crăciun, oferă zâmbete unei mame și unui copil aflați în situații vulnerabile

În fiecare decembrie, orașul se umple de lumini și zîmbete, dar adevărata bucurie vine din gesturile mici, nu-i așa? La Yuno Clinic, luna cadourilor nu este doar un moment festiv, ci o ocazie de a crea punți între oameni. Până acum am fost punte între pacienți și medici, dar în luna decembrie suntem puntea dintre mame și alte mame, dintre copii și alți copii.

Aceasta este esența inițiativei noastre prin care Yuno Clinic, împreună cu Asociația Touched România, aduce zîmbet și speranță în viețile mamelor și copiilor aflați în situații vulnerabile.


De ce un dar înseamnă mai mult decât un obiect

Anul acesta, ne-am întrebat ce înseamnă, cu adevărat, un dar. Și am descoperit că pentru unele mame și copii care își reconstruiesc pas cu pas siguranța, un dar poate însemna mai mult decât un obiect – poate fi un semn că lumea nu a uitat de ei. Ne-am întrebat, de asmenenea, cum putem contrinui?

Așa a prins viață campania „Daruri mici, zâmbete mari”, realizată împreună cu Asociația Touched România. Mamele și copiii din programele organizației trăiesc realități despre care se vorbește puțin, dar care există: violență, nesiguranță, lipsa unui spațiu protejat. Pentru ei, normalitatea este un ideal la care lucrează în fiecare zi.


Valorile care ne ghidează: grijă, atenție, siguranță

La Yuno Clinic, credem în grijă, în atenție, în siguranță.
Credem în comunități care își amintesc unii de ceilalți. 
Credem că un copil care primește o carte nouă sau o jucărie poate simți, măcar pentru o clipă, că magia Crăciunului îl include și pe el.
Acesta este spiritul Planetei Yuno: un loc în care fiecare copil și fiecare părinte contează. 


Cum poți contribui la campania „Daruri mici, zâmbete mari:


Ce tipuri de cadouri poți oferi

  • haine pentru mame
  • haine pentru copii 2–15 ani
  • jucării și jocuri educative
  • cărți
  • articole de iarnă
  • produse utile (toate noi, cu etichetă)

Unde poți aduce donațiile

Cadourile sunt colectate în urna special creată, aflată la recepția Yuno Clinic.
Echipa noastră are grijă ca fiecare dar să fie gestionat în mod responsabil, protejat și confidențial.
Fiecare gest înseamnă nu doar un dar material, ci și speranță, zâmbet, bucurie și magie pentru fiecare copil, dar și pentru mamele care adaugă câte o cărămidă în construcția unui  nou destin.


De Crăciun, oferă zâmbet unei mame și unui copil aflați în situații vulnerabile

Magia sărbătorilor nu înseamnă doar lumini și brad. Înseamnă normalitate acolo unde lipsește, înseamnă siguranță acolo unde nu există, înseamnă un strop de bucurie pentru cineva care are nevoie de ea.


Despre Yuno Clinic

Yuno Clinic este una dintre primele clinici private din București dedicate exclusiv pediatriei, în care atenția pentru dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a copilului se îmbină cu profesionalismul echipei medicale și o abordare multidisciplinară.


Despre Asociația Touched România:

Touched România sprijină mame și copii afectați de violență domestică prin adăposturi, suport psihologic, programe educaționale și reintegrare profesională.


Programare Sună