Psihoterapie pediatrică

Ce este psihoterapia?

Psihoterapia este axată pe evaluarea, prevenția și tratamentul dificultăților emoționale, cognitive și comportamentale. Prin metode validate științific, psihoterapia ajută copiii sau adolescenții să înțeleagă și să gestioneze mai bine emoțiile, gândurile și relațiile interpersonale. Aceasta poate fi aplicată în tratamentul unor afecțiuni precum tulburările de alimentație, anxietatea, depresia, stresul, tulburările de comportament sau traumele emoționale. Procesul terapeutic se desfășoară într-un cadru sigur și confidențial, având ca scop îmbunătățirea calității vieții și promovarea sănătății mentale.


Programări la Dr. Maria Mădălina Bădescu

Programări la Dr. Maria Mădălina Bădescu

Medic specialist Psihiatrie pediatrică, Psihoterapeut tulburări de alimentație

Programează-te

Ce este psihoterapia pentru copii?

Psihoterapia pentru copii sau psihoterapia pediatrică este o formă specializată de terapie psihologică, un proces terapeutic dedicat celor mici, menit să le ofere instrumentele necesare pentru a înțelege și a gestiona emoțiile, comportamentele și relațiile. Aceasta implică utilizarea unor tehnici adaptate vârstei și nivelului de dezvoltare al copilului.

Scopul principal al terapiei este de a crea un mediu sigur și suportiv, unde copilul se poate exprima liber și poate explora soluții pentru problemele cu care se confruntă, fie că vorbim despre dificultăți de concentrare, fie că ne referim la gestionarea emoțiilor la adolescenți

În esență, psihoterapia pentru copii oferă un cadru structurat de intervenție, unde copilul, alături de părinți, poate învăța cum să depășească provocările emoționale și comportamentale, sub îndrumarea unui psihoterapeut dedicat. 


Tipuri de psihoterapie adresate copiilor

Un psihoterapeut pentru copii poate utiliza diverse tipuri de tehnici în cursul procesului terapeutic, în funcție de formarea sa, uneori combinându-le pentru a putea obține cele mai bune rezultate. Depinde foarte mult de vârsta copilului, nivelul său de dezvoltare și de nevoile sale.

Printre cele mai frecvent folosite tipuri de intervenții în psihoterapia pentru copii se numără:

  • terapia prin joc - utilizează activități ludice pentru a facilita exprimarea emoțiilor și pentru a descoperi conflicte interioare; jocul oferă copilului posibilitatea de a reinterpreta situațiile dificile prin intermediul simbolurilor și al metaforelor.
  • terapia cognitiv-comportamentală - adaptată pentru copii, terapia cognitiv-comportamentală îi ajută să identifice și să modifice gândurile negative, promovând astfel comportamente adaptive, cât și tehnici de gestionare eficientă a emoțiilor; aceasta este utilă în tratarea anxietății, fobiilor și a altor tulburări emoționale; 
  • terapia prin artă - folosirea desenului, picturii, modelajului și muzicii permite copiilor să comunice prin mijloace non-verbale, facilitând astfel accesul la emoțiile reprimate sau dificil de exprimat verbal;
  • terapia de familie - psihoterapeutul lucrează cu întreaga familie pentru a identifica tiparele de interacțiune disfuncționale și pentru a dezvolta strategii de comunicare și rezolvare a conflictelor mai eficiente; scopul este de a îmbunătăți relațiile dintre membrii familiei și de a crea un mediu familial mai sănătos și mai armonios; 
  • terapia interpersonală - este o formă de terapie de scurtă durată, ce se bazează pe ideea că relațiile noastre cu ceilalți pot juca un rol important în apariția, menținerea sau ameliorarea depresiei; această formă de terapia poate ajuta pacientul să înțeleagă legătura dintre starea sa de spirit și evenimentele interpersonale, să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare și rezolvare a conflictelor, să învețe să gestioneze mai bine aceste probleme și să depășească depresia; este un tip de terapie potrivită pentru adolescenții cu vârste mari; 
  • terapia psihodinamică - în această formă de terapie, pacientul se întâlnește cu terapeutul separat de părinți; se creează astfel un spațiu sigur și privat, unde acesta se poate simți liber să-și exprime sentimentele, gândurile și comportamentele; asemenea terapiei interpesonale, este potrivită pentru adolescenții cu vârste mari; 
  • terapia de grup - se bazează pe ideea că un grup de oameni, lucrând împreună, poate obține rezultate mai bune decât indivizii care lucrează separat; fiecare membru al grupului contribuie cu propriile abilități și nevoi, influențând și fiind influențat de ceilalți.

Aceste metode și nu numai sunt utilizate în funcție de specificul fiecărui caz și de obiectivele terapiei, iar alegerea tehnicii potrivite se face în urma unei evaluări detaliate de către un psiholog clinician/psihoterapeut, putând fi recomandată și după un consult medical de psihiatrie pediatrică. 


Când se recomandă psihoterapia pediatrică?

Psihoterapia pediatrică este recomandată atunci când apar semne care indică faptul că copilul întâmpină dificultăți emoționale sau comportamentale ce îi afectează viața de zi cu zi. Printre afecțiunile în a căror tratare și gestionare un psihoterapeut pentru copii în București are un rol important se numără:

  • tulburările de comportament la copii și adolescenți: agresivitatea, impulsivitatea, opoziționismul sunt semne care indică nevoia de intervenție; 
  • tulburările de atenție și hiperactivitate - un diagnostic de ADHD poate necesita tehnici terapeutice speciale pentru a ajuta copilul să își canalizeze energia și să își îmbunătățească concentrarea; 
  • tulburările depresive sau de anxietate - depresia la copii, tulburarea de anxietate generalizată și alte tipuri de tulburări de anxietate necesită intervenție promptă pentru a se asigura gestionarea lor eficientă;
  • tulburările de eliminare - enurezisul și encoprezisul pot avea multiple cauze și pot fi inclusive semne ale unei tulburări emoționale; este foarte important să fie abordate corect pentru a nu risca agravarea simptomatologiei; 
  • tulburările de alimentație - tulburările de alimentație la adolescenți și copii, cum ar fi anorexia nervoasă sau bulimia nervoasă, necesită o abordare complexă; psihoterapia pediatrică joacă un rol important în tratamentul acestor tulburări, abordând aspectele emoționale și comportamentale care stau la baza lor;
  • tulburările de spectru autist - terapia comportamentală aplicată specifică, efectuată în regim intensiv săptămânal, minim 2-3 ședințe pe săptămână, în unele cazuri chiar 10 ore pe săptămână, ajută copiii cu autism să-și dezvolte abilități sociale, de comunicare și să gestioneze comportamentele dificile.

Alte exemple de posibile motive pentru care poate fi indicat să se apeleze la servicii de psihoterapie pentru copii în București sunt: 

  • dificultățile de relaționare (problemele relaționare cu membrii familie, dificultățile în a-și face prieteni la școală sau conflictele cu colegii pot fi semne că este nevoie de consiliere psihologică și intervenții de psihoterapie); 
  • evenimentele adverse de viață (pierderea unei persoane dragi, divorțul părinților, abuzul, neglijarea sau alte evenimente de acest tip pot lăsa urme profunde în dezvoltarea copilului.

Semne de alarmă mai pot fi comportamentele auto-vătămătoare sau gândurile suicidare, ticurile sau alte comportamente repetitive.  


La ce vârstă poate începe un copil psihoterapia?

Nu există o vârstă prestabilită pentru inițierea psihoterapiei, deoarece fiecare copil este unic și se dezvoltă în ritm propriu. Totuși, majoritatea specialiștilor sunt de acord că intervenția poate începe de la o vârstă fragedă, chiar și la preșcolari, atunci când semnele de stres sau comportamentele problematice sunt evidente.


Cum se desfășoară o sesiune de psihoterapie pentru copii?

Ce se întâmplă în cursul unei vizite la psihoterapeut poate varia foarte mult de la un caz la altul, în funcție de vârsta copilului, de nevoile acestuia, dar și de tipul de terapii folosite. Contează, de asemenea, dacă vorbim despre o ședință inițială ori una recurentă. 

În general, psihoterapeutul: 

  • va lucra pentru a crea un mediu sigur și confortabil, în care copilul să se simtă liber să se exprime; 
  • va discuta cu copilul (în funcție de vârsta acestuia) și cu părinții pentru a înțelege problema sau dificultățile cu care se confruntă el; 
  • va utiliza diverse tehnici terapeutice; 
  •  va monitoriza progresul copilului pe parcursul ședințelor și va ajusta planul de tratament în consecință.

Durata și frecvența ședințelor variază în funcție de nevoile individuale ale fiecărui copil.


Cum să pregătești copilul pentru psihoterapie?

Pentru a pregăti copilul pentru psihoterapie: 

  • explică-i de ce merge la terapie, folosind un limbaj adecvat vârstei sale;
  • evită să folosești termeni negativi precum „problemă” sau „defect” sau să îi spui că „trebuie neapărat” să participe; 
  • subliniază faptul că este un loc sigur unde poate vorbi deschis despre orice îl preocupă, fără a fi judecat; 
  • insistă asupra faptului că psihoterapeutul este acolo pentru a-l ajuta; 
  • explică-i că ceea ce se discută în ședințele de terapie este confidențial, cu excepția situațiilor în care siguranța sa sau a altora este în pericol;  
  • permite-i să ia cu el o jucărie sau un obiect preferat care să-l ajute să se simtă mai în siguranță.

Prețuri pentru o ședință de psihoterapie

Dacă te întrebi cât costă să mergi la psihoterapeut în București și ce preț are o ședință, trebuie să știi că tarifele pot varia în funcție de experiența psihoterapeutului și tipul de terapie. Consultă lista de prețuri pentru psihoterapie la Yuno Clinic pentru informații exacte! 


De ce să alegi Yuno Clinic pentru psihoterapie pediatrică?

Yuno Clinic îți oferă:

  • echipă de specialiști - profesioniști cu experiență în lucrul cu copii și adolescenți; 
  • abordare personalizată - planuri terapeutice adaptate nevoilor fiecărui copil; 
  • mediu prietenos - un spațiu sigur și confortabil pentru copii; 
  • servicii integrate - colaborare între diferite specialități pentru o abordare holistică a sănătății copilului.

Psihoterapia pediatrică este un instrument valoros pentru a ajuta copiii să depășească problemele emoționale și comportamentale. Dacă ai observat că copilul tău  se confruntă cu dificultăți, nu ezita să soliciți ajutorul unui psihoterapeut pentru copii. La Yuno Clinic, suntem aici pentru a oferi sprijin și îndrumare în această călătorie.  


Programare Sună