Neurologie pediatrică

Neurologia pediatrică sau neurologia copilului se referă la o ramură specializată a medicinei care se ocupă cu diagnosticul și managementul afecțiunilor neurologice la nou-născuți, sugari, copii și adolescenți. Disciplina neurologiei pediatrice cuprinde boli și tulburări ale măduvei spinării, creierului, sistemului nervos periferic, sistemului nervos autonom, mușchilor și vaselor de sânge care afectează pacienții din aceste grupe de vârstă.


Cu ce se ocupă un neurolog pediatru?

Un medic neurolog pediatru se ocupă cu diagnosticarea și tratarea afecțiunilor sistemului nervos central și periferic la copii și adolescenți, de la naștere până la vârsta de 18 ani. Sistemul nervos are un rol central în funcționarea întregului corp, controlând mișcarea, simțurile, gândirea, învățarea, memoria și multe altele. Un neurolog pediatru are cunoștințe specializate despre modul în care se dezvoltă și funcționează sistemul nervos la copii, ceea ce îi permite să identifice și să trateze o gamă largă de afecțiuni, dar, cel mai important, să facă acest lucru ținând cont de necesitățile unice ale acestei categorii speciale de pacienți.


Cu alte cuvinte, atunci când apelezi la un neurolog pentru copii în București, apelezi la un medic specialist care știe exact cum să abordeze o posibilă afecțiune a sistemului nervos la copii.



Tipuri de afecțiuni tratate de neurologia pediatrică

După cum menționam mai sus, medicii neurologi pediatri dispun de expertiza necesară pentru a diagnostica și gestiona o gamă largă de afecțiuni acute și cronice neuropediatrice, inclusiv:

  • boli genetice ale sistemului nervos;
  • anomalii metabolice congenitale care afectează sistemul nervos;
  • defecte congenitale de naștere care afectează creierul și măduva spinării, cum ar fi spina bifida;
  • probleme neurologice de dezvoltare în copilărie;
  • epilepsia copilăriei;
  • crizele febrile;
  • tulburări de mișcare, cum ar fi paralizia cerebrală;
  • afecțiuni neuromusculare progresive, cum ar fi distrofia musculară;
  • tulburări ale spectrului de autism;
  • tulburări de comportament, cum ar fi tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție;
  • dureri de cap și migrene;
  • tumori cerebrale.

Cauzele tulburărilor neurologice la copii

Tulburările neurologice la copii pot avea o varietate de cauze. Multe dintre ele sunt afecțiuni congenitale, adică prezente de la naștere. Altele sunt dobândite, ceea ce înseamnă că se dezvoltă după naștere. Există însă și tulburări neurologice a căror cauză nu poate fi identificată. În astfel de cazuri, ne vom referi la ele ca fiind afecțiuni idiopatice. Cauzele identificabile pot fi împărțite în trei categorii:

  • cauze congenitale;
  • cauze pre/perinatale;
  • cauze dobândite.

Cauze congenitale
Cauzele congenitale ale afecțiunilor neurologice la copii includ:

  • anomaliile genetice (mutații ale genelor);
  • bolile metabolice (ex: fenilcetonuria, homocistinuria);
  • malformațiile congenitale (ex: scleroza tuberoasa).

Cauze pre/perinatale
În această categorie intră acele cauze care apar în timpul sarcinii, înainte de naștere, în timpul acesteia ori la scurt timp după și includ:

  • toxinele și anumiți factori de mediu (ex: alcoolul, metalele grele precum plumbul sau mercurul și tutunul);
  • deficiențele nutriționale (ex: deficitul de acid folic);
  • infecțiile transmise de la mamă la făt în timpul sarcinii (ex: toxoplasmoza, hepatita B, sifilis, HIV, rubeola, infecția cu Citomegalovirus, infecția cu virusul Herpes simplex);
  • hipoxia/asfixia;
  • prematuritatea (cauzele prematurității sunt multiple și variate);
  • complicațiile apărute în timpul nașterii.

Cauze dobândite
Sunt mai rare decât cauzele congenitale și includ:

  • boli autoimune (ex: encefalita autoimună);
  • infecțiile postnatale (ex: meningita);
  • leziunile cerebrale traumatice;
  • leziunile măduvei spinării;
  • tumorile maligne sau benigne;
  • expunerea la substanțe toxice în timpul copilăriei.

Când are nevoie copilul de un examen neurologic?

Dacă sistemul nervos al copilului tău nu funcționează corect, acest lucru poate provoca întârzieri în dezvoltarea și funcționarea normală. Detectarea timpurie înseamnă că avem o șansă mai bună de a identifica cauza, de a o trata rapid și de a reduce șansele că ea să aibă complicații pe termen lung. Acest lucru este însă posibil doar dacă apelezi la servicii medicale de neurologie pentru copii.
Medicul copilului tău poate solicită un examen neurologic dacă cel mic se plânge de simptome precum:

  • dureri de cap;
  • vedere încețoșată;
  • oboseală;
  • febră de cauză necunoscută;
  • probleme cu echilibrul sau coordonarea;
  • amorțeală sau furnicături în brațe sau picioare;
  • tremur;
  • copilul a suferit leziuni la nivelul capului, gâtului sau spatelui;
  • are orice tip de defect la naștere la nivelul capului sau coloanei vertebrale.

Programarea unei consultații la o clinică ce oferă servicii de neurologie pentru copii în București reprezintă primul pas în stabilirea unui diagnostic clar și a unui plan de tratament corect.


Cum decurge vizita la un neurolog pediatru?

consultație în neurologia pediatrică începe simplu, cu o discuție între medic, părinte și pacient. Rolul acestei discuții este a obține cât mai multe informații despre istoricul medical și familial al copilului și simptomele acestuia. Va urma examinarea fizică, ale cărei rezultate, combinate cu informațiile obținute anterior, vor ajuta la formarea unei imagini cât mai clare a stării neurologice a copilului.


După consultul la medicul primar neurolog pediatru Dr. Lucica Ghiță va urma discuția în care ți se vor comunica rezultatele, ți se va explica diagnosticul și vei primi informațiile necesare privind tratamentul necesar, recomandări despre exerciții și orice alte măsuri trebuie luate. Important de menționat este faptul că planul de tratament va fi întotdeauna unul personalizat, asta însemnând că va fi stabilit în funcție de nevoile individuale ale copilului tău.


Programări la Neurologie pediatrică

Programări la Neurologie pediatrică

Echipa noastră te asteaptă.

Programează-te

Ce tipuri de teste și investigații fac neurologii pediatri? 

Neurologii pediatri stabilesc adesea un diagnostic pe baza simptomelor copilului, istoricului medical al acestuia, și a constatărilor făcute în urma examenul fizic. Uneori sunt necesare însă mai multe teste și investigații pentru a putea ajunge la un diagnostic clar.
Acestea includ:

  • EEG (electroencefalogramă) - este un test care caută probleme cu activitatea electrică din creier; acest test poate fi folosit pentru a caută convulsii și pentru a te asigura că creierul copilului tău face tipurile de activitate electrice preconizate pentru vârsta sa;
  • RMN (imagistică prin rezonanță magnetică) sau scanarea CT - sunt tipuri de teste imagistice utilizate pentru a face fotografii ale creierului și/sau ale coloanei vertebrale; un neurolog pediatru în București le-ar putea solicita pentru a cauta semne de tumoră cerebrală, accident vascular cerebral, infecție, scleroză multiplă, anumite afecțiuni genetice și multe altele;
  • puncția lombară - este un test în care medicii introduc un mic ac în partea inferioară a spatelui pentru a lua un eșantion de lichid spinal, acel lichid care îți înconjoară creierul și măduva spinării; acest lucru poate ajută la căutarea semnelor de infecție sau inflamație;
  • electromiografia – acest test poate fi utilizat pentru a găsi leziuni ale nervilor sau mușchilor;
  • injecții cu toxina botulinică pentru spasticitate - poate ajută la ameliorarea durerii și disconfortului prin blocarea semnalului din nerv care spune unui mușchi să se strângă.

De ce să alegi Yuno Clinic pentru servicii de neurologie pediatrică?

  • Ai acces la o echipă de medici specializați în tratamentul și îngrijirea copiilor, cu expertiză avansată în diverse domenii, inclusiv cel al neurologiei pediatrice.
  • Îți punem la dispoziție cele mai noi tehnologii și echipamente medicale necesare pentru a furniza tratamente eficiente și precise.
  • Oferim servicii medicale interconectate, ce acoperă evaluarea și tratamentul atât al patologiilor frecvente, cât și al bolilor rare ce pot apărea la copii;
  • Am creat un mediu sigur, confortabil și prietenos, cu personal instruit în comunicarea cu copiii și cu părinții.
  • Credem într-o abordare holistică și personalizată, ce ține cont de nevoile individuale ale fiecărui pacient (copil și părinte).

Echipa de medici specializați în neurologia pediatrică

Ai nevoie de servicii de neurologie pediatrică în București? Te așteptăm la Yuno Clinic, pentru un consult de specialitate și pentru a discuta despre nevoile specifice copilului tău! 


Surse folosite:
„What Is a Neurologic Disorder?”, Child Neurology Foundation, 12 Sept. 2022, www.childneurologyfoundation.org/what-is-a-neurologic-disorder/
„What Is a Pediatric Neurologist?”, WebMD, 10 Dec. 2020, www.webmd.com/a-to-z-guides/what-is-a-pediatric-neurologist