Primul ghid complet pentru managementul obezității la copii și adolescenți, acreditat de EASO

Yuno Clinic - Prima clinică privată din România acreditată de EASO și validată științific la nivel european

Echipa Yuno Clinic marchează o premieră medicală națională prin realizarea primului ghid intern de management al obezității la copii și adolescenți, un document științific interdisciplinar care a fost acceptat pentru prezentare la Congresul EASO 2025 de la Malaga, Spania. Validarea ghidului de către una dintre cele mai prestigioase organizații medicale europene reprezintă o confirmare a excelenței profesionale și a viziunii moderne în abordarea integrată a afecțiunilor metabolice din segmentul pediatric.


Yuno Clinic – lider în prevenirea și tratamentul obezității pediatrice

Yuno Clinic este prima clinică privată de pediatrie din România acreditată de EASO (European Association for the Study of Obesity), iar astfel își consolidează statutul de lider în domeniul prevenirii și tratamentului obezității pediatrice. Această recunoaștere internațională confirmă angajamentul clinicii din București pentru aplicarea standardelor medicale europene în România și pentru dezvoltarea unor instrumente practice dedicate sănătății copiilor și adolescenților.


Un protocol interdisciplinar adaptat realității din România

Ghidul de management al obezității la copii și adolescenți a fost realizat printr-o colaborare complexă între specialiștii clinicii Yuno: medici pediatri, endocrinologi pediatri, psihiatri, psihologi, dieteticieni licențiați, cardiologi și gastroenterologi pediatri. Fiecare contribuție a fost esențială pentru crearea unui protocol coerent și ușor de aplicat, care le asigură pacienților un parcurs terapeutic sigur, personalizat și eficient.

Dr. Bogdan Pascu, medic pediatru și coordonator al echipei Yuno Clinic, subliniază importanța abordării multidisciplinare: „Obezitatea în segmentul pediatric este o problemă medicală complexă ce nu poate fi tratată de un singur specialist. Echipa multidisciplinară devine esențială în tratarea obezității. De aceea am creat un protocol interdisciplinar, coerent și adaptat realității din România, care să ofere pacienților și familiilor un cadru medical sigur și cu rezultate pe termen lung."


Contribuția ghidului Yuno la standardizarea tratamentului obezității pediatrice

Obiectivul principal al echipei Yuno Clinic este ca acest ghid să contribuie, în timp, la standardizarea tratamentului obezității pediatrice la nivel național. De asemenea, ghidul oferă o bază solidă pentru formularea unor politici de sănătate dedicate copiilor și adolescenților. Documentul abordează evaluarea medicală completă, monitorizarea nutrițională și suportul psihologic al familiei, cu accent pe educația alimentară și prevenția pe termen lung.


Jurnalul alimentar Yuno – un instrument educativ inovator

Ca extensie practică a ghidului, specialiștii clinicii Yuno au lansat Jurnalul alimentar Yuno, un instrument educativ unic în România. Acesta ajută copiii și părinții să înțeleagă impactul obiceiurilor alimentare zilnice asupra sănătății și transformă procesul terapeutic într-o experiență activă și colaborativă. Cu ajutorul acestui jurnal, pacienții pot urmări mesele, hidratarea, nivelul de mișcare și starea emoțională. Astfel, echipa medicală poate ajusta recomandările în timp real, în funcție de evoluția fiecărui caz.


Contact și detalii suplimentare

Pentru detalii despre ghidul Yuno și jurnalul alimentar discutați cu echipa pe mail (contact@yunoclinic.ro), la numerele de telefon disponibile (+40 722 620 223, +40 374 089 993) sau direct la sediul clinicii din str. Icoanei, nr. 96A Sector 2, București.


Programare Sună