Cum este diagnosticată anemia hemolitică la copii: analize și teste recomandate

Anumite simptome pe care le poți observa la copilul tău, precum o stare de oboseală persistentă, paloare și poate chiar o nuanță gălbuie a pielii pot indica o formă de anemie, precum anemia hemolitică [1]. Pentru a înțelege mai bine ce implică această afecțiune, în cele ce urmează îți prezentăm pașii concreți pe care medicii îi urmează pentru diagnosticare, ce analize sunt necesare și cum ajută fiecare investigație la clarificarea cauzei. Indiferent dacă bănuiești o problemă sau vrei doar să fii informat, articolul te va ajuta să recunoști simptomele și să știi ce ai de făcut mai departe!

Anemia hemolitică apare atunci când organismul copilului distruge globulele roșii mai repede decât le poate produce măduva. Globulele roșii, numite și eritrocite, asigură oxigenarea organelor și a țesuturilor. Când numărul lor scade vertiginos, apar simptome precum oboseală, respirație rapidă și, în multe cazuri, icter.

Această formă de anemie se diferențiază de altele, cum ar fi anemia feriprivă (din lipsă de fier), tocmai prin cauza principală - distrugerea celulelor [1][2].

Specialiștii clasifică anemia hemolitică la copii în mai multe categorii, în funcție de cauză:

• Anemia hemolitică intrinsecă (ereditară) - aceasta survine din cauza unor modificări genetice. Spre exemplu, sferocitoza ereditară determină fragilitate crescută a membranei eritrocitare, astfel că globulele roșii se distrug prematur. De asemenea, anumite deficiențe enzimatice (cum este lipsa de G6PD) sau hemoglobinopatii (precum talasemia ori anemia cu celule seceră) pot induce același tip de anemie;

• Anemia hemolitică extrinsecă (dobândită) - anumiți factori externi, cum ar fi infecțiile virale, tratamentele cu anumite medicamente, precum unele antibiotice, bolile autoimune sau reacțiile post-transfuzionale, pot determina această variantă [1][2][3].

Dacă observi modificări persistente la copilul tău, reține principalele semne care pot indica această afecțiune:

• Oboseală accentuată – copilul obosește rapid, nu mai vrea să se joace și evită efortul;
• Paloare sau icter – pielea devine palidă sau ușor gălbuie, uneori și albul ochilor capătă o tentă galbenă;
• Splină mărită – medicul constată mărirea splinei la palpare;
• Urina închisă la culoare – copilul urinează mai rar, iar urina este de culoare galben-închis sau chiar maronie;
• Dureri abdominale subite – copilul se plânge de dureri în zona abdomenului, episoade care apar brusc și intens.
• Simptome suplimentare – unele cazuri implică transpirații, puls accelerat, dificultăți de respirație sau alte semne de afectare gravă a sângelui [1][2].

Nu toți copiii prezintă același tablou clinic. Dacă observi oricare dintre aceste simptome, mergi cât mai repede la medic!

Diagnosticul corect presupune câteva etape:

Medicul îți va adresa întrebări detaliate despre:

• Simptomele observate - când au început, cum evoluează;
• Bolile din familie, inclusiv dacă există antecedente de anemie sau alte boli hematologice;
• Expunerea la infecții, medicamente, transfuzii sau substanțe toxice.

Este bine să ai la îndemână o listă cu aceste informații pentru a răspunde cât mai clar.

La consult, medicul evaluează coloritul pielii, observă dacă splina sau ficatul sunt mărite și urmărește semne care pot sugera anemie (respirație rapidă, puls mare, tulburări cardiace). De asemenea, specialistul verifică dacă există alte semne de sângerare sau pete pe piele [1][2].

După consultația clinică, medicul recomandă o serie de analize de laborator pentru a confirma suspiciunea și a confirma diagnosticul:

Investigația măsoară nivelul hemoglobinei și determină numărul exact de globule roșii și alte elemente sangvine. Medicul urmărește dacă există multe celule tinere (reticulocite) - un semn clasic că organismul încearcă să compenseze pierderile.

Folosind o picătură de sânge, medicul de laborator identifică forma și dimensiunea globulelor roșii. Apariția unor celule cu formă anormală, ca sferocitele sau celulele în formă de semilună, îi orientează pe medici către diagnosticul corect.

Testul Coombs direct arată dacă există anticorpi atașați de suprafața globulelor roșii, ceea ce sugerează o cauză autoimună. Testul Coombs indirect detectează anticorpi prezenți în sânge. Rezultatele ghidează alegerea tratamentului.

Pentru a măsura distrugerea globulelor roșii, medicul verifică:

• Bilirubina indirectă - această valoare crește;
• LDH sau lactat dehidrogenaza - crește în hemoliză;
• Haptoglobina - scade dacă globulele roșii sunt distruse rapid.

Aceste valori confirmă prezența hemolizei și direcționează investigațiile suplimentare.

Dacă există suspiciunea unei forme ereditare, medicul poate recomanda testare genetică sau electroforeza hemoglobinei (analiză care indică prezența unor variante anormale, cum ar fi talasemia). Aceste teste ajută la identificarea exactă a tipului de anemie.

Când medicul suspectează un deficit de G6PD sau de piruvat kinază, va recomanda teste speciale la laboratoare cu experiență. Dacă această analiză confirmă lipsa enzimei, alegerea tratamentului se face țintit—de exemplu, se evită medicamente despre care se știe că declanșează hemoliza.

Ecografia abdominală, este o metodă noninvazivă, utilă pentru a evalua dacă splina sau ficatul au dimensiuni modificate.

Medicul poate recomanda testarea pentru virusuri specifice sau anticorpi, mai ales dacă anamneza sugerează o infecție recentă ori posibile boli autoimune [3][4].

În anumite cazuri, medicul solicită investigații suplimentare pentru identificarea unor forme rare sau cu evoluție atipică:

• Hemoliza determinată de expunerea la frig - această formă ce apare ca o reacție la temperaturi scăzute, necesită recoltarea analizelor la temperatură controlată și testarea pentru anticorpi specifici;
• Anemia microangiopatică - medicul analizează fragmentarea eritrocitelor la frotiu, dar recomandă și teste pentru coagulare. Astfel, se delimitează o complicație gravă, ca sindromul hemolitic-uremic;
• Criză hemolitică acută - apare abrupt și implică paloare severă, icter și modificări rapide ale parametrilor din analize. Medicii solicită de urgență analize precum hemogramă, bilirubină și, dacă e necesar, ecografie pentru evaluarea rapidă a stării generale [3][4].

O echipă de medici specializați te poate ajuta cu investigații suplimentare atunci când simptomele nu se potrivesc unui tip clasic de anemie.

Identificarea cauzei anemiei hemolitice permite inițierea tratamentului potrivit și reduce riscul de apariție a complicațiilor severe. De pildă, tratarea la timp poate preveni apariția insuficienței cardiace sau a afectării hepatice. Monitorizarea constantă ajută la ajustarea tratamentului și observarea rapidă a apariției unei noi crize hemolitice.

Medicul pediatru sau hematolog va recomanda analize de control regulate, repetarea hemoleucogramei și a markerilor de hemoliză, precum și examinare clinică periodică. Dacă apar efecte adverse la tratament sau simptomele reapar, informează medicul [1][2][3].

Nu amâna consultul chiar dacă, momentan, starea copilului pare stabilizată. Poți programa rapid o evaluare la Yuno Clinic pentru monitorizare și adaptarea tratamentului.

Clinica de pediatrie Yuno îți pune la dispoziție o echipă cu experiență, formată din specialiști, și îți asigură acces la investigații moderne, cum ar fi ecografia abdominală. În colaborare, specialiștii discută particularitățile fiecărui caz și aleg rapid traseul optim de diagnostic, astfel încât copilul să beneficieze de îngrijire adaptată.

Consultația are loc împreună cu părintele, într-un mediu sigur, unde copilul primește atenție personalizată, adaptată nivelului său de înțelegere și stării emoționale. 

Recunoaște importanța unui diagnostic corect și prompt pentru sănătatea viitoare a copilului. Urmează aceste sfaturi, adaptate experienței medicale moderne:

• Mergi la medic de fiecare dată când observi simptome neobișnuite;
• Efectuează analizele recomandate de specialist și nu încerca autodiagnosticarea sau automedicația;
• Respectă indicațiile pentru reevaluare și monitorizare periodică;
• Raportează orice modificare de stare sau efect secundar apărut pe parcursul tratamentului.

Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește vizita la medic! Orice suspiciune legată de sănătatea copilului trebuie evaluată de un specialist. Pentru sfaturi personalizate, programează un consult de specialitate!

Surse de informare:

[1] “Hemolytic Anemia in Children.” Stanford Medicine Children’s Health, 2025, www.stanfordchildrens.org/en/topic/default?id=hemolytic-anemia-in-children-90-P02321. Accesat în data de 19 Sept. 2025.

[2] “Hemolytic Anemia.” Chop.edu, 2025, www.chop.edu/conditions-diseases/hemolytic-anemia. Accesat în data de 19 Sept. 2025.

[3] Baldwin, Caitlin, et al. “Hemolytic Anemia.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 24 Iul 2023, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK558904/. Accesat în data de 19 Sept. 2025.

‌[4] “Hemolytic Anemia in Children” University of Rochester Medical Center, 2025, www.urmc.rochester.edu/encyclopedia/content?contenttypeid=90&contentid=p02321. Accesat în data de 19 Sept. 2025.