Tulburările de comportament la copii și adolescenți: care este abordarea potrivită?

Tulburările de comportament la copii și adolescenți reprezintă o preocupare majoră pentru părinți, educatori și profesioniștii din domeniul sănătății mintale. Ele pot afecta semnificativ viața celor mici și relațiile lor cu cei din jur. Înțelegerea acestor tulburări și identificarea abordării potrivite sunt esențiale pentru a oferi sprijin adecvat copiilor și adolescenților.

Tulburările de comportament sunt definite ca modele de comportament perturbatoare care durează cel puțin șase luni și cauzează probleme la școală, acasă și în situații sociale. Este important să le diferențiem de acele comportamente provocatoare ocazionale ale copiilor, cum ar fi crizele de furie sau acțiunile sfidătoare, ori de episoadele de rebeliune adolescentină, care pot fi considerate comportamente normale, specifice vârstei și nivelului de dezvoltare.[1][2]

Pentru a oferi un exemplu, comportamentul obraznic, sfidător și impulsiv, pierderea cumpătului, distrugerea proprietății și înșelăciunea sau chiar furtul la copiii preșcolari sunt considerate comportamente normale. Diferența esențială între un comportament normal și unul problematic o face gradul de afectare al funcționalității, intensitatea, severitatea simptomelor și modul cum se gestionează tipul acesta de comportament deviant. Dacă există un distres major, atât pentru părinte, cât și pentru copil, iar gestionarea/ impunerea regulilor consecințelor este precară, este foarte important să se apeleze la ajutorul de specialitate și la direcții specifice și dovedite științific de intervenție pentru a nu degenera comportamentul într-o extremă care poate fi foarte greu recuperabilă/iremediabilă.[3]

Comportamentele extrem de dificile și provocatoare, care depășesc norma pentru vârsta și nivelul de dezvoltare al copilului, cum ar fi accesele de furie imprevizibile, prelungite și/sau distructive, sunt recunoscute ca tulburări de comportament și se abordează specific terapeutic/comportamental/medicamentos pentru o evoluție favorabilă. Există părinți care consideră că, odată cu creșterea copilului, acesta își va reveni și nu va mai avea aceste comportamente inadecvate/ exagerate/ deviante. Este însă foarte important ca părintele să înțeleagă că, odată apărut un comportament inadecvat, dacă nu este tratat din timp și abordat corespunzător, va fi din ce în ce mai greu să fie ajustat cu trecerea timpului și doar va crește în intensitate/ nu vor mai funcționa metodele convenționale de intervenție. Deseori se poate ajunge la intervenții extreme precum medicație/internare, având în vedere că s-a amânat prea mult intervenția când existau încă niște premise favorabile.[3]

Printre cele mai comune tipuri de tulburări de comportament la copii și adolescenți se numără:

• tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD); 
• tulburarea de opoziție și comportament sfidător; 
• tulburarea de conduită.[1][2]

ADHD este o tulburare de neurodezvoltare diagnosticată, de obicei, în copilărie și care este caracterizată de modele de comportament ce implică hiperactivitate, neatenție și impulsivitate. Copiii cu ADHD:  

• au adesea dificultăți în a se concentra, în a duce o sarcină la capăt ori de a-și controla comportamentul;
• sunt ușor de distras;
• tind să se plictisească rapid; 
• au dificultăți în a urma instrucțiunile; 
• tind să îi întrerupă pe alții; 
• tind să acționeze impulsiv.[1][2] 

Tulburarea de opoziție și comportament sfidător se manifestă prin atitudini ostile, comportamente sfidătoare și tendința de a se opune regulilor și autorității. Copiii și adolescenții cu această tulburare:

• au frecvent crize de furie;
• au un comportament argumentativ, manifestat prin punerea constantă la îndoială a regulilor;
• au un comportament provocator și o atitudine răzbunătoare;
• refuză să urmeze instrucțiunile sau să-și ceară scuze pentru comportamentul lor.[1][2]

Tulburarea de conduită se caracterizează prin agresivitate față de ceilalți, prin încălcarea normele sociale atât acasă, cât și la școală, precum și prin nerespectarea drepturilor altor persoane. Copiii și adolescenții cu tulburări de conduită pot:  

• intimida sau amenința alte persoane; 
• iniția sau participa la lupte fizice; 
• da dovadă de cruzime față de oameni sau animale; 
• distruge proprietăți; 
• fura sau minți pentru a asigura un câștig personal.[1][2]

De asemenea, se pot angaja în comportamente delincvente.[1][2]

Tulburările de comportament nu au o cauză unică sau universală. Este mai degrabă vorba de o combinație de factori fiziologici, genetici/sociali sau există o predispoziție genetică ce poate fi manifestată atâta timp cât persoana trăiește într-un mediu nepotrivit/ ostil/ ce favorizează dezvoltarea unei tulburări de comportament, care interacționează și contribuie la dezvoltarea acestor probleme. Aceștia pot include: 

• modificările în structura creierului și nivelurile neurotransmițătorilor (ex: zonele creierului care controlează atenția sunt mai puțin active la copiii cu ADHD; nivelul scăzut al serotoninei și sensibilitatea ridicată la cortizol pot juca un rol în dezvoltarea unui comportament agresiv); 
• factori genetici - anumite tulburări de comportament tind să apară în familii; 
• sexul - tulburările de comportament sunt mai frecvente la băieți; 
• complicațiile la naștere - tulburările de comportament pot fi mai frecvente la copiii cu greutate mică la naștere sau la copiii care s-au născut prematur; 
• experiențele adverse de viață - abuzul fizic sau emoțional, viața de familie instabilă sau relațiile dificile cu părinții sau îngrijitorii și alte tipuri de experiențe traumatice pot crește riscul de a dezvolta tulburări de comportament.[1][2] 

Niciun copil sau adolescent nu este imun la tulburările de comportament, indiferent de mediul sau sexul său.

Gestionarea tulburărilor de comportament la copii și adolescenți este un proces complex, ce necesită o evaluare atentă și care depinde de/ ține cont de gestionarea următoarelor aspecte și integrarea acestora:

• simptomele predominante;
• influențele familiei/ îngrijitorilor;
• mediul socio-economic;
• nivelul de dezvoltare al copilului/ adolescentului; 
• sănătatea fizică a pacientului.[3]

Primul pas îl poate reprezenta consultarea unui specialist în sănătatea mintală a copiilor, adică a unui specialist în psihiatrie pediatrică. Acesta va efectua o evaluare psihiatrică completă, ce va include anamneza, evaluarea clinică pe baza criteriilor de diagnostic DSM, observarea comportamentului copilului/ adolescentului și discuții cu copilul și părinții săi, împreună și separat. Pe baza acestei evaluări, psihiatrul va stabili un diagnostic și va decide care sunt cele mai potrivite intervenții:

• terapie individuală; 
• terapie de familie; 
• medicamente;
• consilierea părinților.[4]

Adesea, este necesară o abordare multidisciplinară și multă răbdare și sprijin din partea familiei.

• Nu ezita să consulți un specialist în psihiatrie pediatrică dacă observi schimbări semnificative în comportamentul copilului tău. 
• Creează un mediu familial stabil și predictibil.
• Încurajează copilul să își exprime sentimentele și să comunice deschis cu tine.
• Stabilește limite clare și respectă-le constant, consecvent, cu consecințe clar stabilite dacă nu se respectă limita/regula; e necesar ca limitele și consecințele să fie respectate și implementate de toți adulții de referință din familie/mediu pentru o speranță de implementare și menținere cât mai bună.  
• Recompensează comportamentul pozitiv.
• Ai răbdare - schimbările nu se produc peste noapte.[1]

Este important de reținut că fiecare copil este unic și că ceea ce funcționează pentru un copil poate să nu funcționeze pentru altul.

Tulburările de comportament la copii și adolescenți pot fi dificil de gestionat, dar cu o abordare adecvată și un tratament precoce, perspectivele sunt bune. Este important să soliciți ajutorul unui specialist cât mai curând posibil pentru a stabili un diagnostic corect și pentru a elabora un plan de tratament personalizat.

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc vizita la medic. Pentru un diagnostic și un tratament adecvate, este esențial să programezi un consult de specialitate!    

Bibliografie:  

Cherry, Kendra. „Types of Behavioral Disorders in Children”, Verywell Mind, 8 Dec. 2022, www.verywellmind.com/behavioral-disorders-in-children-definition-symptoms-traits-causes-treatment-6889450. Accesat la 20 Nov. 2024.

Leonard, Jayne. „Common Behavioral Disorders in Children”, Medical News Today, 15 Apr. 2021, www.medicalnewstoday.com/articles/behavioral-disorders-in-children. Accesat la 20 Nov. 2024.

Ogundele, Michael O. „Behavioural and Emotional Disorders in Childhood: A Brief Overview for Paediatricians”, World Journal of Clinical Pediatrics, vol. 7, no. 1, 8 Feb. 2018, pp. 9–26, pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5803568/, https://doi.org/10.5409/wjcp.v7.i1.9. Accesat la 20 Nov. 2024.

„Comprehensive Psychiatric Evaluation”, American Academy of Child and Adolescent Psychiatry , 2024, www.aacap.org/AACAP/Families_and_Youth/Facts_for_Families/FFF-Guide/Comprehensive-Psychiatric-Evaluation-052.aspx. Accesat la 20 Nov. 2024.