Enurezis la copii: ce este și cum poate fi gestionat

Enurezisul la copii este o problemă frecvent întâlnită și poate avea un impact semnificativ. Duce adesea la stimă de sine scăzută, izolare socială, performanță școlară slabă și risc crescut de abuz fizic și emoțional din cauza stigmatizării și a pedepselor parentale.[1] Este foarte important să fie gestionat corect, iar în continuare îți vom spune tot ce trebuie să știi despre acest subiect. 

Enurezisul este termenul medical folosit pentru a descrie incontinența urinară sau scurgerea involuntară de urină în timpul somnului, survenită după o vârstă la care ar trebui să existe control vezical adecvat, de regulă după vârsta de 5 ani. În general, este diagnosticat atunci când apar episoade de urinare repetată, involuntară, în timpul somnului, de cel puțin două ori pe săptămână, timp de minim 3 luni, la copiii de 5 ani sau mai mult.[1] 

Există două tipuri principale de enurezis: monosimptomatic (EMN) și non-monosimptomatic (NMNE).[1] 

Enurezisul monosimptomatic (EMN) apare în cazul copiilor care nu prezintă simptome urinare suplimentare și nu au antecedente de disfuncție a vezicii urinare. Enurezisul non-monosimptomatic (NMNE) este caracterizat prin prezența simptomelor urinare diurne, incluzând aici incontinența pe timpul zilei, nevoia imperioasă de a urina, dificultăți în inițierea micțiunii, durere la urinare sau comportamente de amânare a urinării.[1] 

Enurezisul mai poate fi clasificat și ca primar sau secundar. Enurezisul primar este diagnosticat atunci când copilul nu a atins niciodată o uscăciune nocturnă consistentă timp de cel puțin șase luni. În majoritatea cazurilor, se rezolvă spontan. Enurezisul secundar apare atunci când copilul începe să ude din nou patul după o perioadă de cel puțin șase luni de uscăciune consistentă.[1]

Etiologia enurezisului la copii este multifactorială. Răspunsurile la întrebarea „De ce fac copiii pipi în pat noaptea?” pot varia foarte mult și nu întotdeauna se poate identifica o cauză exactă.

Genetica joacă un rol important în apariția acestui fenomen. Conform studiilor, dacă un copil are un părinte ce a suferit de enurezis, probabilitatea ca acesta să se confrunte cu aceeași problemă este de 44%, iar dacă ambii părinți au avut enurezis, probabilitatea crește la 77%.[1]  

Dincolo de factorii genetici, există multiple alte potențiale cauze. În cazul enurezisului primar, acestea pot include:[1]   

• poliuria nocturnă (producția excesivă de urină în timpul nopții, ce poate fi asociată cu un deficit de hormon antidiuretic și/sau cu un aport sporit de lichide înainte de culcare;
• întârzierea maturizării vezicii urinare;
• tulburările de trezire din somn;
• capacitatea redusă a vezicii urinare;
• hiperactivitatea detrusorului (mușchiul vezicii urinare);
• ITU joase (cistita); 
• incontinența fecală sau constipația;
• vezica neurogenă (când comunicarea dintre creier și vezica urinară este perturbată din cauza unor probleme neurologice);
• obstrucția uretrală (blocarea uretrei, tubul care transportă urina din vezică în exteriorul corpului); 
• ureterul ectopic (o malformație congenitală în care ureterul, tubul care transportă urina de la rinichi la vezică, se deschide într-o zonă neobișnuită);
• anemia falciformă (o boală ereditară a sângelui care afectează hemoglobina, proteina care transportă oxigenul în celulele roșii din sânge); 
• cauze psihologice și emoționale (evenimente precum nașterea unui frate, mutarea într-o casă nouă, schimbările de școală sau conflictele familiale pot contribui la apariția acestui fenomen).

Enurezisul primar poate fi și idiopatic, ceea ce înseamnă că nu este cunoscută cauza asta.

În ceea ce privește enurezisul secundar, acesta poate fi asociat cu multiple afecțiuni, inclusiv cu:  

• diabetul; 
• apneea obstructivă în somn;  
• boala cronică de rinichi; 
• polidipsia (setea excesivă) primară;
• oxiurile; 
• convulsiile.[1] 

Problema udării patului este mai des întâlnită la copiii cu tulburări de neurodezvoltare cum ar fi dizabilitățile intelectuale, autismul sau ADHD-ul. Factorii psihologici, stresul și alte afecțiuni pot agrava această situație.[1] 

Există o varietate de strategii eficiente disponibile pentru gestionarea enurezisului la copii, iar abordarea depinde adesea de tipul de enurezis și de vârsta copilului. Având în vedere complexitatea cauzelor enurezisului, o abordare multidisciplinară este esențială pentru a asigura un tratament eficient. Medicul pediatru, psihologul pediatru, medicul psihiatru pediatru, medicul neurolog pediatru - fiecare dintre acești specialiști are rolul său în managementul corect al enurezisului la copii, de la identificarea cauzelor, la stabilirea și implementarea celor mai eficiente strategii de tratament. Opțiunile de tratament sunt multiple.[1][2]

Modificările comportamentale joacă un rol crucial în gestionarea enurezisului la copii și reprezintă adesea prima linie de abordare. Una dintre strategii poate fi gestionarea aportului de lichide, încurajându-se consumul majoritar de lichide în timpul zilei, în special dimineața și după-amiaza, și limitarea acestuia în 1-2 ore înainte de culcare. Este esențial să se evite băuturile cofeinizate, cum ar fi sucurile, deoarece cofeina poate stimula producția de urină.[1][2][3]

O altă modificare comportamentală importantă este încurajarea folosirii toaletei în mod regulat de-a lungul zilei, în special înainte de mese și înainte de culcare. Chiar dacă trezirea copilului pentru a urina în timpul nopții poate părea o soluție, aceasta nu este recomandată pe termen lung, deoarece poate perturba somnul copilului.[1][2][3]

În cazul în care copilul suferă de constipație cronică este necesară modificarea dietei prin adoptarea unui stil de viață cât mai sănătos bazat pe consumul de fibre, fructe, legume.[1][2][3] 

Alarmele pentru enurezis sunt considerate unul dintre cele mai eficiente tratamente non-farmacologice pentru enurezisul nocturn. Aceste dispozitive constau dintr-un senzor care este atașat la lenjeria intimă a copilului sau plasat pe pat și o unitate de alarmă. Atunci când senzorul detectează umezeală, declanșează o alarmă (sunet, vibrație sau ambele) pentru a trezi copilul.[1][2]

Scopul alarmei este de a ajuta copilul să învețe să recunoască senzația de vezică plină și să se trezească înainte de a uda patul. În timp, corpul copilului ar putea începe să asocieze senzația de vezică plină cu nevoia de a se trezi, chiar înainte ca alarma să sune.[1][2] 

Tratamentul medicamentos al enurezisului la copii este luat în considerare doar în situațiile în care intervențiile comportamentale și terapeutice nu au reușit să rezolve problema. De regulă, se prescriu medicamente care fie ajută la reducerea producției de urină pe timpul nopții, fie susțin creșterea capacității vezicii de a reține urina.[1][2][3]

Este important de reținut că tratamentul medicamentos pentru enurezis la copii trebuie să fie întotdeauna administrat sub stricta supraveghere a unui medic. Deși aceste medicamente pot fi eficiente, ele pot avea și efecte adverse și nu sunt recomandate pentru utilizare pe termen lung fără evaluări periodice.[1][2][3]

Intervențiile de tipul psihoterapiei sau consilierii psihologice, individuale sau de familie, joacă, de asemenea, un rol important în gestionarea cazurilor de enurezis la copii. Pe copil îl ajută să înțeleagă emoțiile negative, cum ar fi anxietatea sau rușinea, care pot însoți enurezisul și să deprindă strategii de gestionare a situației.[1][2][3]

În cazul familiei, ajută la reducerea tensiunilor și la îmbunătățirea comunicării, oferind instrumente pentru a sprijini copilul într-un mod pozitiv și constructiv, fără a-l face să se simtă vinovat sau rușinat.

Udarea patului este o problemă cu care se confruntă mulți copii și care poate genera sentimente de rușine și jenă. Dacă și micuțul tău se confruntă cu această problemă:  

• programează-l la un consult de pediatrie și, în funcție de recomandările medicului pediatru, la alte evaluări de specialitate, pentru a se putea identifica o cauză cât mai clară și a se putea stabili un plan adecvat de tratament; 
• nu uita niciodată că enurezisul nu este un semn de lene sau o dovadă de rea-voință, că nu este vina copilului și că nu o face intenționat; pedepsele și mustrările nu vor face decât să agraveze sentimentele copilului și să îi amplifice problema;
• este extrem de important să îi oferi copilului multă încurajare și sprijin emoțional; asigură-l constant că nu este vina lui și că veți lucra împreună pentru a găsi o soluție;
• laudă-l și recompensează-l pentru nopțile uscate, concentrându-te pe efortul său;
• ține cont de faptul că, indiferent de strategiile alese pentru gestionarea enurezisului la copii, rezultatele nu vor apărea peste noapte ori după câteva zile; poate fi nevoie de săptămâni sau luni pentru a se vedea efectele tratamentelor. 

În majoritatea cazurilor, enurezisul, cel puțin atunci când este asociat cu întârzieri în maturarea controlului vezical nocturn, se rezolvă spontan. Sunt și situații în care copiii au nevoie de un pic de ajutor. În unele cazuri, enurezisul poate fi un semn al unei afecțiuni subiacente care necesită atenția specializată. Adresează-te unui medic dacă:

• copilul încă udă patul după vârsta de 7 ani;
• copilul începe să ude patul după câteva luni de uscăciune nocturnă; 
• copilul are dureri când urinează, este adesea foarte însetat, are urină roz sau roșie, are scaune dure, sforăie sau apar alte simptome dincolo de udarea patului în somn; 
• copilul se confruntă cu o suferință emoțională semnificativă, anxietate sau dificultăți sociale legate de udarea patului.[3]

Fiecare copil este unic și evoluează în ritmul său. Adaptarea intervențiilor la nevoile sale specifice reprezintă cheia succesului în gestionarea enurezisului. Cu abordarea corectă, enurezisul poate fi gestionat eficient, permițând copiilor să dezvolte încredere și să se bucure de o copilărie fericită și sănătoasă. Dacă și copilul tău are probleme cu udarea patului, te așteptăm la Yuno Clinic, pentru o evaluarea multidisciplinară în vederea stabilirii unui diagnostic corect și a identificării celor mai potrivite strategii de tratament.

Disclaimer: Acest articol are caracter general și nu poate fi considerat un substitut pentru vizita la medic.

Surse: 

1.Daley, Sharon F, et al. „Enuresis”, StatPearls Publishing, 11 Dec. 2024, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK545181/. Accesat la 27 Mar. 2025.

2.Lane, Wm. „Enuresis Treatment & Management: Approach Considerations, Initial Management, Alarm Therapy”, Medscape, 7 May 2024, emedicine.medscape.com/article/1014762-treatment. Accesat la 27 Mar. 2025.

3.„Bed-Wetting”, Mayo Clinic, 2025, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/bed-wetting/symptoms-causes/syc-20366685. Accesat la 27 Mar. 2025.