Mâncatul emoțional la copii: cum recunoaștem și cum intervenim?

Stările emoționale ale copiilor influențează modul în care aleg și consumă alimente. Poți observa uneori că cel mic cere dulciuri când este trist sau se refugiază în gustări pentru a face față plictiselii.

Acest comportament, numit mâncat emoțional, afectează tot mai mulți copii și necesită atenție, răbdare și sprijin din partea adulților. Dezvoltarea unei relații sănătoase cu mâncarea începe acasă, prin dialog și implicare activă. Acest articol te va ajuta să recunoști semnele mâncatului emoțional și să intervii pas cu pas, cu tact și înțelegere. 

Mâncatul emoțional la copii este definit ca un comportament alimentar declanșat de emoții pozitive sau negative și este frecvent întâlnit la vârste fragede. Copiii folosesc acest mecanism pentru a face față distresului emoțional.[1]

Acest comportament poate îmbrăca două forme: creșterea consumului alimentar pentru a calma emoții sau scăderea poftei de mâncare ca reacție la emoții precum furia sau tristețea. Ambele forme au efecte negative asupra sănătății: prima este asociată cu un risc crescut de suprapondere și obezitate, iar cea de-a doua este asociată de un risc mai mare de anorexie sau alte tulburări de alimentație.[1]

Copiii nu au încă dezvoltate pe deplin mecanismele de reglare emoțională. În plus, mulți nu știu cum să identifice și să exprime ceea ce simt. Dacă un copil se simte singur, anxios sau frustrat, iar în trecut a primit dulciuri sau gustări ca mijloc de consolare, e probabil să repete acel comportament. Astfel, alimentația devine o „soluție” la suferința emoțională.[1][2][3]

Factorii care contribuie la apariția mâncatului emoțional la copii includ:

• modelele familiale - dacă părinții apelează la mâncare pentru a-și gestiona emoțiile, copilul va învăța același comportament.
• rutină haotică - lipsa unui program regulat de mese și gustări poate duce la mâncat impulsiv sau pofte alimentare necontrolate;
• recompense alimentare - oferirea constantă de dulciuri ca recompensă pentru comportamente „bune” întărește asocierea între emoții și mâncare; 
• stresul și anxietatea - situațiile tensionate (divorț, mutări frecvente, probleme la școală) pot destabiliza echilibrul emoțional al copilului.[1][2][3]

Copiii privesc cu atenție ce fac adulții în aceeași situație. Dacă într-o perioadă tensionată adultul preferă să mănânce biscuiți sau chipsuri pentru a se calma, copilul va imita acest mod de gestionare a emoțiilor.

Foamea fizică apare treptat, poate fi potolită cu mai multe tipuri de alimente și încetează atunci când stomacul este plin. În schimb, foamea emoțională apare brusc, este adesea asociată cu o poftă specifică pentru alimente „de confort” (dulciuri, chipsuri, pizza) și, de cele mai multe ori, duce la supraalimentare. Copilul poate mânca chiar și după ce se simte sătul, ghidat de o dorință intensă, nu de o nevoie fiziologică.

Recunoașterea mâncatului emoțional la copii nu este întotdeauna ușoară, dar există câteva semnale de alarmă care pot indica acest comportament:

• mâncatul în absența foamei fizice - copilul cere mâncare chiar și la scurt timp după ce a mâncat, fără să fi depus un efort fizic semnificativ între timp;
• nevoia de a mânca atunci când se confruntă cu anumite stări emoționale - de exemplu, mănâncă imediat după o ceartă cu un prieten, după ce a primit o notă mai mică la școală sau atunci când se simte singur.
• mâncatul pe ascuns sau la ore nepotrivite - s-ar putea să găsești ambalaje ascunse sau să observe că mănâncă în camera sa fără să anunțe; 
• preferința pentru alimente specifice - deseori, copiii care mănâncă pe fond emoțional aleg alimente ultraprocesate, dulciuri sau gustări sărate; rareori vor cere un fruct sau o masă echilibrată; 
• se confruntă cu sentimente de vinovăție sau rușine după ce a mâncat - deși un copil poate căuta alinare în mâncare, acest mecanism de coping nu îi va oferi neapărat și o senzație de ușurare; după ce mănâncă excesiv pentru a face față stresului sau tristeții, este posibil să apară un val de vinovăție sau rușine, care îl poate face să se simtă chiar mai rău decât înainte; acest sentiment este amplificat adesea de conștientizarea faptului că acest comportament îi afectează greutatea.[1][2][3]

Dacă recunoști aceste comportamente la copilul tău, este momentul să abordezi subiectul cu răbdare. Observă reacțiile sale după ce consumă astfel de alimente: dacă devine retras ori pare stânjenit, discutați deschis despre motivele care au stat la baza alegerii.

Ai posibilitatea să fii alături de copilul tău, să îl asculți și să îl ajuți să construiască o relație sănătoasă cu alimentele. Urmează pașii de mai jos pentru a-ți susține copilul atunci când recunoști semne de mâncat emoțional:

Copiii copiază comportamentul adulților. Evită să utilizezi mâncarea drept instrument de recompensă sau pedeapsă. Oferă-i ocazii să vadă cum gestionezi stresul prin discuții, plimbări sau relaxare, și implică-l în activități care îi aduc bucurie și confort emoțional.[3]

Discută cu copilul despre cum se simte și oferă-i un spațiu sigur pentru exprimare. Întrebări precum „Ce te-a supărat azi la școală?” sau „Ce emoție ai simțit?”, îl ajută să pună în cuvinte ceea ce trăiește. Sprijină-l să deseneze, să scrie sau pur și simplu să povestească despre trăirile lui, mai ales atunci când are tentații nejustificate de a mânca.[3]

Lasă-l să participe la alcătuirea meselor. Permite-i să aleagă un ingredient pentru salată sau să vă ocupați împreună de gătit, în funcție de vârsta și abilitățile sale. Astfel se va concentra pe proces, nu pe mâncatul impulsiv.

Limitează sau elimină accesul la alimente procesate și la gustări nesănătoase. Atunci când copilul nu le are la îndemână, nu le va cere. Asigură-te că frigiderul și cămara sunt pline de fructe, legume și alte gustări sănătoase.[3]

Stabilește împreună cu el momente clare pentru mese și gustări. Întreabă-l „Chiar îți este foame sau ai avea chef doar să mesteci ceva pentru că ești neliniștit?”. Dacă răspunde vag, ia o pauză de câteva minute înainte de a-i servi gustarea și discută despre ce îl determină să ceară mâncare. 

Sugerează activități practice care să îi canalizeze energia: desen, construcții, sport, puzzle sau o scurtă ieșire la aer. Îi poți spune: „Hai să ne jucăm cu plastilina sau să mergem la plimbare înainte să decidem dacă iei o gustare”.

Dacă observi comportamente frecvente precum consumul compulsiv, ascunderea alimentelor sau stări accentuate de rușine, cere ajutorul unui psiholog specializat în copii și adolescenți, un psihiatru pediatru sau un psihoterapeut. Nu neglija nici sprijinul per ansamblu, ca familie. Consilierea familială oferă suport, strategii pe termen lung și vă ajută să creați un mediu liniștit acasă.

Un nutriționist pentru copii îi poate evalua starea nutrițională și te poate ghida cu recomandări adaptate vârstei lui. Pentru a identifica tiparele de consum emoțional, poți utiliza un jurnal alimentar, notând împreună atât mesele, cât și emoțiile asociate fiecărui moment.

• Să ignori comportamentele nesănătoase, considerând că vor „trece de la sine”.
• Să ameninți sau să rușinezi copilul pentru alegerile alimentare.
• Să eviți dialogul despre emoții, presupunând că mâncatul excesiv este doar o moft.
• Să forțezi copilul să termine tot din farfurie, chiar dacă nu îi mai este foame.
• Să elimini total anumite alimente preferate, în loc să cauți un echilibru și să discutați despre moderație.

Alege o abordare sinceră, încurajatoare, cu focus pe dezvoltarea abilităților copilului de a recunoaște și exprima emoțiile.

Mâncatul emoțional la copii este o problemă reală, nu un moft sau ceva ce va trece de la sine. Cu atenție, empatie și o abordare echilibrată, părinții pot juca un rol esențial în prevenirea acestui comportament și în formarea unei relații sănătoase cu mâncarea și cu emoțiile. Nu este vorba despre a controla copilul, ci despre a-l învăța să se înțeleagă, să se exprime și să se îngrijească într-un mod conștient și echilibrat.

Disclaimer: Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește vizita la medic. Programează-te la un consult la Yuno Clinic dacă dorești consiliere sau evaluare personalizată pentru copilul tău.  

Surse: 

1. Ritu Sampige, et al. „Mental Health Matters: Parent Mental Health and Children’s Emotional Eating”, Appetite, vol. 180, 3 Oct. 2022, pp. 106317–106317, www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0195666322004081, https://doi.org/10.1016/j.appet.2022.106317. Accesat la 1 Aug. 2025.

2.Stone, Rebecca A., et al. „Preschool-Aged Children’s Food Approach Tendencies Interact with Food Parenting Practices and Maternal Emotional Eating to Predict Children’s Emotional Eating in a Cross-Sectional Analysis”, Journal of the Academy of Nutrition and Dietetics, vol. 122, no. 8, Aug. 2022, pp. 1465–1473, www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2212267222000685, https://doi.org/10.1016/j.jand.2022.02.001. Accesat la 1 Aug. 2025.

3.„Emotional Eating”, Familydoctor.org, 2011, familydoctor.org/emotional-eating-in-children-and-teens/. Accesat la 1 Aug. 2025.