Ce trebuie să știți despre ticurile nervoase la copii: Identificare și gestionare

Ticurile nervoase sunt destul de comune în rândul copiilor și pot reprezenta un motiv de îngrijorare pentru părinți. Cu toate acestea, de multe ori ele sunt tranzitorii și nu necesită tratament. Acesta din urmă devine necesar doar atunci când ticurile sunt cronice sau când afectează viața de zi cu zi a copilului. 

Ticurile nervoase sunt mișcări sau sunete repetitive, rapide și involuntare. Pot fi relativ ușoare și pot trece neobservate sau pot fi mai severe, influențând negativ calitatea vieții. În general, sunt mai frecvent întâlnite la băieți.[1][2] 

Cauzele exacte ale apariției ticurilor nervoase la copii nu sunt cunoscute. Se consideră că acestea pot fi cauzate de modificări survenite în anumite zone ale creierului care coordonează mișcarea și există unele indicii care sugerează că ticurile nervoase ar putea avea un caracter genetic. Ele se pot dezvolta sau agrava și ca rezultat al unor factori de mediu cum ar fi calitatea slabă a somnului, boala și stresul sau anxietatea.[1][2] 

În același timp, trebuie spus că ticurile nervoase pot fi asociate și cu anumite afecțiuni. Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) și tulburarea obsesiv-compulsivă, de exemplu, sunt două dintre cele mai frecvente afecțiuni asociate cu ticurile nervoase.[1][2]

Pentru a putea identifica ticurile nervoase la copii, trebuie să știți de câte tipuri pot fi acestea, cum și când tind ele să se manifeste. 

Ticurile nervoase la copii pot fi clasificate în două categorii principale - ticuri motorii și ticuri vocale. Acestea pot fi de asemenea clasificate ca simple sau complexe, deși diferențierea între un tic simplu și un tic complex nu este întotdeauna ușoară.[1][2][3]

Ticurile motorii simple sunt mișcări scurte, repetitive, aparent lipsite de scop, care implică doar un grup muscular sau o parte a corpului. Exemple de asemenea ticuri includ clipitul frecvent, rotirea ochilor, înclinarea capului, ridicarea umerilor, grimasele faciale sau mușcatul buzelor. Astfel de ticuri pot fi observate mai ales în situații de stres sau anxietate.[1][2][3]

Pe de altă parte, ticurile motorii complexe implică mai multe grupe musculare sau părți ale corpului. Acestea includ ridicarea și scuturarea mâinilor, lovitul cu piciorul, săritul, ghemuitul sau mersul cu picioarele îndoite. Ticurile motorii complexe se pot, de asemenea, manifesta prin copraxie (imitarea gesturilor altora) sau copropraxie (efectuarea de gesturi obscene sau interzise).[1][2][3]

Ticurile vocale simple sunt sunete fără sens produse prin mișcarea aerului prin nas, gură sau gât. Acestea includ tusea, dresul vocii, mormăitul, imitarea zgomotelor animalelor sau șuieratul. Ticurile vocale complexe, pe de altă parte, implică cuvinte, fraze sau propoziții. Exemplele includ țipatul, ecolalia (repetarea cuvintelor altei persoane) sau coprolalia (pronunțarea de expresii neadecvate din punct de vedere social).[1][2][3]

Ticurile variază ca tip, frecvență și severitate în timp.

De regulă, ticurile la copii încep să se manifeste între vârsta de 3 și 8 ani. Primele sunt adesea ticurile motorii simple care implică diverse mișcări ale feței, capului sau gâtului. Acestea pot varia de la un simplu clipit repetitiv, la grimase sau mișcări rapide ale capului.[1][2][3]

Ticurile vocale apar de obicei mai târziu, la câțiva ani după debutul ticurilor motorii. Acestea sunt, în general, simple ticuri vocale precum dregerea gâtului sau adulmecarea.[1][2][3] 

Este important de menționat că majoritatea ticurilor sunt tranzitorii, adică dispar de la sine în câteva luni, dar există și cazuri în care ele se pot croniciza.[1][2][3] 

Este important să consultați un medic dacă ticurile devin deranjante pentru copil, atrag atenție nedorită sau provoacă jenă din cauza frecvenței, tipului și naturii lor. De asemenea, este esențial să cereți sfatul medicului dacă ticurile cauzează probleme la școală sau afectează interacțiunea cu ceilalți copii ori dacă ele provoacă durere (de exemplu, din cauza mișcărilor repetate).[1][2][3] 

Primul pas îl reprezintă vizita la medicul pediatru. Acesta poate evalua simptomele copilului și va stabili dacă este necesară o evaluare mai detaliată, caz în care vă poate îndruma către un medic neurolog pediatru sau un specialist în psihiatrie pediatrică![1][2][3] 

În funcție de vârsta de debut, durata tulburării, numărul și varietatea de ticuri, specialiștii pot identifica mai multe tipuri de tulburări de tic:

• tulburare de tic tranzitorie sau provizorie - când copilul are un tic motor sau vocal simplu de mai puțin de un an;
• tulburarea de tic motor sau vocal cronic - când ticurile persistă de mai bine de un an; ticurile pot fi motorii sau vocale, dar nu de ambele tipuri;
• sindromul Tourette - pentru a se pune un astfel de diagnostic, un copil trebuie să prezinte atât ticuri motorii, cât și ticuri vocale de mai mult de un an.[1][2][3]

În general, tratamentul este considerat necesar doar atunci când ticurile sunt prezente de peste un an sau se agravează ori dacă acestea cauzează probleme sociale sau au devenit supărătoare pentru copil.[1][2][3] 

Cea mai frecvent folosită metodă de tratament pentru ticuri nervoase la copii este terapia comportamentală. Aceasta poate ajuta copiii să devină conștienți de ticurile lor și să învețe cum să le controleze. O tehnică utilizată în cadrul acestei terapii este terapia de inversare a comportamentului, în care copilul învață să adopte un comportament care este incompatibil cu ticul. De exemplu, un copil care își drege vocea în mod repetat ar putea încerca în schimb să respire adânc când simte nevoia să facă acest lucru.[1][2][3]

De ajutor ar putea fi și învățarea unor tehnici de relaxare. Acestea pot ajuta la scăderea frecvenței ticurilor prin îmbunătățirea controlului pe care copilul îl are asupra corpului său și pot contribui la reducerea stresului și anxietății, factori care, după cum menționam anterior, pot agrava ticurile.[1][2][3]

În unele cazuri, când ticurile sunt severe și afectează calitatea vieții copilului ori când alte intervenții nu oferă rezultate, se poate apela și la tratament medicamentos. Acesta variază foarte mult, în funcție de severitatea ticurilor și a altor tulburări pe care le poate avea copilul, dar reprezintă, de obicei, ultima soluție.[1][2][3]

• Încercați să evitați stresul, anxietatea și plictiseală - încurajați copilul să participe la activități relaxante, cum ar fi cititul, ascultarea de muzică sau petrecerea timpului în natură.
• Asigurați-vă că copilul se odihnește suficient și se bucură de o calitate bună a somnului - oboseala poate agrava ticurile.
• Încercați să ignorați ticul copilului și să nu vorbiți prea mult despre el - atragerea atenției asupra acestuia poate înrăutăți situația. Nu-l certați!
• Asigurați-vă că copilul înțelege că nu are niciun motiv să se simtă jenat de ticurile lui.
• Informați persoanele cu care copilul vine în contact regulat despre ticuri, astfel încât să fie conștiente de ele și să știe să nu reacționeze negativ când acestea apar.[2][4]

Ticurile nervoase la copii pot fi o sursă de îngrijorare pentru părinți, dar este important să înțelegem că acestea sunt adesea temporare și pot fi gestionate eficient, cu răbdare, sprijin și, în unele cazuri, intervenții terapeutice sau medicale. Dacă ticurile copilului interferează cu activitățile zilnice, provoacă disconfort semnificativ sau se agravează în timp, este important să consultați un specialist! 

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol au caracter informativ și nu înlocuiesc sfatul medical. Pentru un diagnostic și tratament adecvat, consultați întotdeauna un specialist.

Bibliografie: 

1.Ueda, Keisuke, and Kevin J Black. „A Comprehensive Review of Tic Disorders in Children”, Journal of Clinical Medicine, vol. 10, no. 11, 3 June 2021, pp. 2479–2479, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8199885/, https://doi.org/10.3390/jcm10112479. Accesat la 1 Oct. 2024.

2.„What Are Tics and Tourette’s?”, Child Mind Institute, 20 Aug. 2024, childmind.org/article/tics-and-tourettes/. Accesat la 1 Oct. 2024.

3.M. Cristina Victorio. „Tourette Syndrome and Other Tic Disorders in Children and Adolescents”, MSD Manual Consumer Version, MSD Manuals, 6 Mar. 2023, www.msdmanuals.com/home/children-s-health-issues/neurologic-disorders-in-children/tourette-syndrome-and-other-tic-disorders-in-children-and-adolescents. Accesat la 1 Oct. 2024.

4.„Tics (for Teens)”, KidsHealth, 2020, kidshealth.org/en/teens/tics.html. Accesat la 1 Oct. 2024.