Somnambulismul la copii: Când să te îngrijorezi și ce tratamente există?

Tulburările de somn la copii nu sunt neobișnuite, iar somnambulismul se numără printre cele mai frecvente. Acesta poate afecta calitatea vieții celui mic și poate fi o sursă semnificativă de stres pentru părinți, în special atunci când nu sunt siguri care sunt cauzele sau consecințele potențiale. Ți-am pregătit câteva informații care sperăm că te vor ajuta să înțelegi mai bine această tulburare de somn, de la simptome până la tratamentul său, și, cel mai important, să știi dacă este cazul să te îngrijorezi. 

Somnambulismul este o tulburare de somn care face ca un individ să se angajeze în activități neobișnuite sau neașteptate în timp ce doarme, fără a-și aminti ulterior. Este clasificat ca o parasomnie, o categorie de tulburări de somn care implică comportamente, emoții, experiențe sau mișcări anormale, precum și funcționarea neadecvată a sistemului nervos autonom în timpul somnului sau la tranziția către sau din somn.[1][2]

Este important de subliniat că somnambulismul este destul de frecvent în rândul copiilor, cu studii care indică faptul că aproximativ 15% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 4 și 12 ani au un episod de somnambulism, în timp ce 1% până la 6% au episoade frecvente, de la unu până la patru pe săptămână.[3]

Un episod tipic de somnambulism la copii survine, de obicei, în prima parte a nopții, la aproximativ 1-2 ore după ce copilul a adormit, și poate dura între 5 și 15 minute. În timpul unui astfel de episod, copilul se poate ridica în șezut în pat, se poate plimba prin cameră sau chiar prin întreaga casă. De asemenea, poate vorbi sau mormăi în somn și se poate angaja în comportamente cum ar fi deschiderea ușilor, mutarea unor obiecte, încercarea de a se îmbrăca, de a mânca sau, în cazuri mai neobișnuite, urinatul în locuri nepotrivite, de exemplu, într-un dulap. Ochii copilului sunt de obicei deschiși, adesea cu o privire fixă, „sticloasă”.[3][4][5]

O altă caracteristică este dificultatea de a trezi copilul în timpul episodului. Amnezia post-episod este tipică la copii; aceștia nu își amintesc nimic din cele întâmplate în dimineața următoare.[3][4][5] 

Vestea bună pentru părinți este că majoritatea copiilor depășesc această problemă pe măsură ce cresc. Episoadele tind să dispară de la sine în perioada pubertății. Există însă și cazuri în care persistă și în adolescență ori chiar la vârsta adultă.[3][4][5]

Experții nu sunt încă siguri de ce apare acest fenomen. Singura cauză posibilă identificată, cel puțin până în prezent, este de natură genetică. Studiile arată că, dacă unul dintre părinți a fost somnambul, există o probabilitate de 47% să apară același comportament și la copil. Această probabilitate crește până la 62% dacă ambii părinți au fost somnambuli. O mutație genetică specifică, HLA-DQB1*05, a fost, de asemenea, asociată cu un risc mai mare de somnambulism.[3] 

Au fost identificați în schimb numeroși factori care pot influența apariția somnambulismului la copii. Unii dintre aceștia includ:

• stresul și anxietatea;
• privarea de somn; 
• oboseala; 
• febra și bolile; 
• mediul de somn nou sau zgomotos.[3][4][5][6]

De asemenea, unele medicamente (ex: antibioticele, anticonvulsivantele, antidepresivele, beta-blocantele ș.a.) pot declanșa episoade de somnambulism inclusiv la pacienții fără antecedente de acest tip.[2]

Există și anumite afecțiuni care pot fi luate în considerare ca posibile cauze ale somnambulismului, mai ales în cazurile persistente sau atipice. Printre acestea se numără apneea obstructivă în somn, sindromul picioarelor neliniștite, boala de reflux gastroesofagian, leziunile anterioare la nivelul capului sau hipertiroidismul.[3][4]

În majoritatea cazurilor, somnambulismul este o manifestare benignă și autolimitantă. Deși poate fi alarmant să-ți vezi copilul plimbându-se prin cameră sau casă în timpul somnului, aceste episoade vor dispărea în timp.

Cea mai mare îngrijorare când vine vorba legată de somnambulism la copii privește siguranța acestora. În timpul unui episod de somnambulism, copilul nu este conștient de mediul din jur și nu poate judeca pericolele, existând riscul să se angajeze în comportamente cum ar fi părăsirea locuinței în timpul nopții, încercarea de a deschide ferestre situate la etaj, manipularea unor obiecte periculoase (ex: cuțite) sau riscul de cădere pe scări sau de la înălțime.

Episoadele ocazionale de somnambulism la copii nu reprezintă, în mod normal, un motiv de alarmă, dar ar trebui menționate medicului pediatru la controalele de rutină. În general, se recomandă o evaluare medicală atunci când:

• episoadele de somnambulism apar frecvent, de exemplu, mai des de 1-2 ori pe săptămână sau mai mult de 2 ori pe noapte;
• copilul s-a rănit deja sau a rănit pe altcineva în timpul unui episod de somnambulism; 
• somnambulismul afectează starea de bine și calitatea vieții copilului (ex: apar oboseala cronică sau somnolența excesivă în timpul zilei, iritabilitatea crescută, dificultățile de concentrare la școală sau acasă, o scădere a performanțelor școlare, probleme comportamentale sau emoționale asociate ș.a.); 
• se observă alte simptome asociate (ex: sforăitul sau pauzele în respirație în timpul somnului, enurezisul);
• episoadele de somnambulism continuă sau chiar debutează după pubertate sau în perioada adolescenței.

Nu întotdeauna se poate vorbi despre un tratament specific, ci mai degrabă despre anumite măsuri menite să asigure siguranța copilului și să reducă riscul episoadelor de acest tip.

În funcție de severitatea și frecvența episoadelor, pot fi necesare intervenții specifice, iar în cazuri rare, când alte opțiuni de tratament nu au dat rezultate, se poate lua în considerare tratamentul medicamentos. Recomandarea noastră în astfel de cazuri este să programezi o consultație de psihiatrie pediatrică, pentru a se putea identifica cele mai bune strategii de gestionare a somnambulismului. În continuare, îți vom prezenta câteva dintre opțiunile disponibile.[3][4][5]

Crearea unui mediu sigur în locuință este absolut esențială pentru a preveni rănirile accidentale în timpul episoadelor de somnambulism. Măsurile recomandate în acest sens pot include:

• încuierea ușilor exterioare și a ferestrelor, mai ales dacă acestea sunt situate la etaj;
• montarea de senzori de mișcare sau alarme pe ușă, care să te avertizeze dacă copilul iese din cameră noaptea; 
• blocarea accesului la scări cu porți de siguranță special concepute pentru copii; 
• evitarea utilizării paturilor supraetajate; 
• îndepărtarea obiectelor ascuțite, fragile, a celor periculoase (ex: medicamente, produse de curățenie) și a oricăror obstacole de pe podea (jucării, cabluri) din dormitorul copilului și din zonele prin care acesta ar putea trece în timpul nopții. 

Dacă este posibil, copilul ar trebui să doarmă într-un dormitor situat la parter.[4][5][6]

Nu există niciun pericol fizic direct pentru copil dacă este trezit în timpul unui episod de somnambulism. Totuși, este adevărat că trezirea bruscă a unui somnambul poate provoca o stare de confuzie profundă, dezorientare, iritabilitate sau chiar frică intensă. În unele cazuri, din cauza surprizei și a dezorientării, copilul poate avea o reacție de apărare, putând deveni agitat sau chiar lovi persoana care l-a trezit. De aceea, recomandarea generală este de a ghida copilul cu blândețe și calm înapoi spre pat, fără a încerca neapărat să-l trezești complet.[4]

O bună igienă a somnului poate juca un rol semnificativ în reducerea frecvenței episoadelor de somnambulism, prin asigurarea unui somn suficient și de bună calitate. Aceasta include:

• stabilirea și respectarea unui program regulat de culcare și trezire, inclusiv în zilele de weekend;
• crearea unei rutine relaxante înainte de culcare, cum ar fi o baie caldă, citirea unei povești sau ascultarea de muzică liniștitoare; 
• asigurarea unui mediu de somn optim - dormitorul trebuie să fie confortabil, întunecat, liniștit și la o temperatură adecvată; este important să se evite expunerea la ecrane (televizor, tabletă, telefon) înainte de culcare; 
• evitarea meselor grele, a produselor care conțin cofeină (ex: sucuri, ciocolată) sau a consumului excesiv de lichide seara, înainte de culcare;
• încurajarea copilului să meargă la toaleta înainte de a se culca.[4][5][6]

Dacă în urma evaluării medicale se identifică o afecțiune care ar putea contribui la somnambulism, tratarea corectă a acestei afecțiuni este prioritară și poate duce la rezolvarea sau ameliorarea semnificativă a episoadelor. De asemenea, dacă se suspectează că un anumit medicament administrat copilului pentru o altă problemă de sănătate contribuie la apariția somnambulismului, medicul poate lua în considerare ajustarea dozei sau înlocuirea acestuia.[4][5][6] 

Tehnica trezirii programate este un instrument comportamental specific, care a demonstrat eficiență în gestionarea somnambulismului la copii, în special în situațiile în care episoadele au loc la ore predictibile.

Metoda presupune identificarea, cu ajutorul unui jurnal de somn, a orei tipice la care survine episodul de somnambulism. Ulterior, copilul este trezit ușor de către părinte cu aproximativ 15 minute înainte de ora tipică la care survine episodul de somnambulism, este ținut treaz pentru câteva minute, după care i se permite să adoarmă la loc. Această abordare, aplicată consecvent timp de câteva săptămâni, poate întrerupe ciclul de somn care favorizează apariția somnambulismului.[4][5][6]

Psihoterapia poate fi un instrument eficient în cazurile în care somnambulismul la copii este declanșat sau exacerbat de factori psihologici, precum stresul sau anxietatea. Ea poate ajuta copilul și familia să înțeleagă și să gestioneze mai eficient aceste emoții, reducând astfel intensitatea și frecvența episoadelor de somnambulism.[4][5][6]

Utilizarea medicamentelor pentru tratarea somnambulismului la copii este rareori necesară sau recomandată ca primă linie de intervenție. Medicația poate fi luată în considerare doar în cazuri severe, persistente, care implică un risc mare de rănire sau care nu au răspuns la celelalte măsuri de management.[4][5][6] 

Somnambulismul nu este boală contagioasă sau gravă. În majoritatea cazurilor, vorbim despre o tulburare benignă și autolimitantă. Dacă ai un copil somnambul, cel mai important este să îl protejezi de eventuale accidente și să menții o rutină de somn regulată. Ține evidența episoadelor și cere sfatul unui medic dacă acestea cresc în frecvență ori intensitate.

Disclaimer: Acest articol are rol informativ și nu poate fi considerat un substitut pentru vizita la medic. Pentru a beneficia de un diagnostic corect și de recomandări personalizate privind un eventual plan de tratament, îți recomandăm să programezi un consult de specialitate! 

Surse: 

Gruber, Reut, et al. „Position Statement on Pediatric Sleep for Psychiatrists”, Journal of the Canadian Academy of Child and Adolescent Psychiatry, vol. 23, no. 3, 18 Sept. 2014, p. 174, pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4197518/. Accesat la 7 Mai 2025.

Zergham, Azka S, and Zeeshan Chauhan. „Somnambulism”, StatPearls Publishing, 9 Jan. 2023, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK559001/. Accesat la 7 Mai 2025.

„Sleepwalking (Somnambulism): Causes, Symptoms & Treatment”, Cleveland Clinic, 30 Aug. 2023, my.clevelandclinic.org/health/diseases/14292-sleepwalking. Accesat la 7 Mai 2025.

„Causes and Treatments of Sleepwalking in Children”, Verywell Health, 2025, www.verywellhealth.com/learn-about-children-and-sleepwalking-3014761. Accesat la 7 Mai 2025.

Martel, Janelle. „Pediatric Sleepwalking”, Healthline, 21 May 2018, www.healthline.com/health/sleep/sleepwalking-and-children. Accesat la 7 Mai 2025.

„Sleepwalking in Children”, Pregnancybirthbaby.org.au, Healthdirect Australia, 23 July 2024, www.pregnancybirthbaby.org.au/sleepwalking-in-children. Accesat la 7 Mai 2025.